Parfumul Miraj – emblemă a industriei de parfumerie din România

Emblemă a industriei de parfumerie din România anilor 70, Miraj a reprezentat pentru mulți români unul din puținele produse de lux la care aveau acces, iar după mai bine de 50 de ani de la lansare, parfumul Miraj revine pe piața din România, într-o formulă nouă. Propune publicului două noi formule semnate de Stéphanie Bakouche – parfumier premiat și membru activ al Conservatorului Internațional de Parfumuri L’Osmothèque Versailles.

Recunosc, că nu știu perioada anilor 70 🙂 și când am testat pentru prima dată parfumul nu aveam cum să fac legătura cu aceea perioadă dar vă pot spune că mă duce cu gândul la eleganța și rafinamentul acelei perioade.

Deși parfumurile le-am primit spre testare, părerile sunt personale și neinfluențate în nici un fel 🙂 Am primit ambele variante, pentru ea și pentru el, în format de 7,5 ml. Mi-ar fi plăcut ca pe sticluțele de format tester să fie inscripționat numele parfumului 🙂

Apa de parfum Miraj Caramel – este un parfum feminin din familia mosc-gurmand-floral, cu o intensitate de lungă durată, care îmbină note de caramel, patchouli și floare de tiare pe o bază de boabe de tonka, vanilie și foarte mult mosc. Îl ador!! Este foarte elegant, senzual dar și rafinat. La început este destul de dulce, gurmand datorită caramelului și vaniliei, iar după o perioadă rămâne un parfum elegant, datorită boabelor de tonka, minunat pentru sezonul rece. Nu mi se pare a fi acel parfum care miroase în jurul tău prea mult pe km 🙂 , se temperează repede și rămâne pe piele o perioadă îndelungată. Ce să mai? Am rămas foarte plăcut impresionată!

Apa de parfum Miraj Velur – este un parfum masculin, puternic, cu o compoziție oriental-condimentat-ambrată, cu note de vârf picante de piper negru, bergamotă și chiparos asociate notelor de mijloc de șofran, coriandru, lemn de papirus și vetiver, pe o bază de ambră, rășini, piele, patchouli și lemn de cedru. Foarte masculin și elegant, ușor fresh, care persistă destul de mult. L-am încercat și eu iar pe pielea mea ieșeau în evidență notele mai dulci dar în combinație cu Miraj Caramel este absolut minuntat! 🙂 Ador această combinație și sincer… nu cred că prietenul meu îl va mai folosi deoarece deja este al meu 🙂 🙂

Ambele sticluțe au un design minimalist, elegant și rafinat. Un lucru foarte interesant este faptul că au testerele la ambele parfumuri la un gramaj generos, aș spune, și le poți încerca înainte să cumperi varianta mare. Plus că prețul este destul de bun pentru ambele 🙂 Le recomand cu mare, mare drag!

Lasă un comentariu