New Romanian brand testing – Kabinett.ro

De curând am descoperit un nou brand românesc 🙂 și sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să le încerc. Sunt cosmetice cu ingrediente naturale și organice, nu conțin parabeni și sunt testate dermatologic, neiritând epiderma.

Ca să nu vă mai țin în suspans, vă spun că este vorba despre brandul Kabinett, brand 100% românesc, ce folosesc ingrediente de cea mai bună calitate, ce au la bază studii de eficiență dovedită pentru menținerea fermității și pentru revitalizarea tenului și produse pentru hidratarea și regenerarea pielii mâinilor. Substanțele active utilizate sunt dintre cele mai cunoscute ingrediente pentru îngrijirea tenului: acid hialuronic cu masa moleculară mică, colagen, retinol, extract de goji, extract de castravete, extract de măr, aloe sau vitamina E, toate fiind ingrediente ECO.

Mai jos o să detaliez fiecare produs primit. Menționez că părerile sunt personale, nefiind influențate în nici un fel.

Spumant de baie cu Pepene Galben și Castravete – cât de bine miroase acest spumant, dulce dar în același timp proaspăt de la castravete, nu am cuvinte suficiente de laudă. Nu am mai încercat un spumant de baie cu un miros atât de plăcut dar care să persiste, când îl folosesc toată baia miroase atât de frumos. Un alt mare plus este spuma pe care o face, care la fel ca și mirosul, persistă foarte bine. Conține uleiuri esențiale de aromoterapie care nu usucă pielea iar în combinație cu apa caldă și aburul parfumat crează o stare de bine 🙂 Îl recomand cu mare drag iar după ce o să mi se termine, cu siguranță voi cumpăra și alte sortimente. Raportul calitate-preț este unul foarte bun.

Sare de baie Bubble Gum – această sare de baie (sunt ca niște cristale roz delicate :-), împreună cu spumantul, completează perfect momentul de relaxare. Nu îmi vine să mai ies din cadă, așa relaxată mă simt iar mirosul este divin- dulce, a gumă de mestecat din copilărie îmi aduce aminte 🙂 Conține și bicarbonat de sodiu care are proprietăți de detoxifiere, ameliorare a iritațiilor și este totodată un agent de protecție al pielii și agent deodorant. Îl voi recumpăra cu mare, mare drag! Din nou, raportul calitate-preț este unul foarte bun.

Gel de duș scrub cu Cafea și Unt de Shea – un scub foarte delicat, cu un miros delicios 🙂 care trezește simțurile. Având textură delicată, este blând cu pielea pe care o curăță fără să o usuce. Lasă pielea catifelată, moale și parfumată. Îl ador!

Unt de corp cu Ulei de Cannabis și Acid Hialuronic – aș spune că are o consistență între unt și loțiune de corp, neavând aceea consistență densă de unt (ceea ce mie personal nu îmi place) iar acest lucru face ca produsul să fie foarte repede absorbit în piele. Îmi place această consistență, în special vara când nu vreau să stau minute bune până la absorbția completă. Având și acid hialuronic în compoziție, am observat încă de la prima utilizare efectul de hidratare pe care îl lasă pielii. Am făcut chiar și un mic test 🙂 : am aplicat untul pe corp, după care la vreo 30 min, m-am dus să fac un duș. Vă spun sincer că pielea rămăsese hidratată și catifelată chiar și după duș. Mirosul la început este ușor puternic dar ușor se diminează, rămânând un parfum fin pe piele.

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să le testez și să pot împărtăși cu voi despre ele. Sunt produse minunate, care merită încercate și cu siguranță de acum în colo vor fi nelipsite din casă, vreau să încerc toate aromele 🙂 iar pe site-ul lor găsiți și alte arome care sigur vă vor crea dependență 🙂

Lasă un comentariu