BuzzStore & Sensiblu- the perfect summer kit

Faptul că cei de la BuzzStore au super campanii, nu mai este de mult un secret 🙂 iar datorită lor am avut posibilitatea să testez produse noi, foarte bune.
Așa se face că cei de la BuzzStore împreună cu farmacia Sensiblu ne-au pregătit un kit esențial pentru vacanță, cu produse perfecte pentru o vacanță fără probleme 🙂
Am avut norocul să fiu selectată pentru această campanie 🙂 iar mai jos o să vorbesc despre fiecare produs aflat în kit.

L’Erbolario cremă solară cu SPF30 – cremă pentru protecție solară cu morcov, susan și karite, dedicată și pielii foarte sensibile. De la acest brand nu am încercat nimic, până acum, dar auzisem numai de bine despre produsele lor. Eu am folosit-o pentru față,gât și decolteu, deși poate fi folosită pentru tot corpul. Se absoarbe foarte repede, are un miros plăcut și lasă pielea catifelată, fără să încarce tenul. Plus că are un format travel size, care încape în orice geantă 🙂

Dr. Hart spray repelent împotriva țânțarilor și a căpușelor – de acest produs am fost cel mai impresionată deoarece chiar funcționează și mă salvează de aceste mici insecte enervante, țânțarii. Cei drept, până acum nu am mai folosit un asemenea produs dar de acum înainte va fi nelipsit pe timpul verii. Are un miros acceptabil și nu lasă urme pe piele. Se pulverizează pe piele, pe haine sau pe suprafețele de pe care se dorește îndepărtarea țânțarilor sau a căpușelor.

Batiste șampon uscat – șamponul uscat nu îmi lipsește din casă 🙂 Șamponul uscat de la Batiste nu îmi este necunoscut, deoarece primul meu șampon uscat a fost acesta,folosindu-l o bună perioadă de timp dar după am încetat să îl folosesc deoarece la fiecare pulverizare îmi lăsa o peliculă albă în păr care nu se ducea tocmai ușor. Am trecut totuși peste acest lucru și am vrut să îl reîncerc 🙂 iar până acum pare să fie în regulă și am grijă de fiecare dată să pulverizez de la o distanță de 20 cm.

Dr. Organic deo roll on – este un deodorant organic/natural, fără aluminiu, fără sls, cu un miros plăcut de rodie. Are până la 75% ingrediente de origine organică și poate fi folosit și pe pielea sensibilă. Nu sunt fana deodorantelor roll on deoarece nu se usucă repede și nici nu protejează foarte bine. Acest deodorant m-a surprins plăcut din acest punct de vedere: se usucă repede iar mirosul persistă dar protecția împotriva transpirației nu durează foarte mult, în jur de 6 ore.

Mulțumesc BuzzStore și Sensiblu! Voi ați încercat aceste produse?

The fact that BuzzStore has super campaigns is no longer a secret 🙂 and thanks to them I had the opportunity to test new, very good products.
This is why BuzzStore together with Sensiblu pharmacy have prepared us an essential holiday kit, with perfect products for a hassle-free holiday.
I was lucky enough to be selected for this campaign 🙂 and below I will talk about each product in the kit.
L’Erbolario sunscreen with SPF30 – sunscreen with carrot, sesame and shine, dedicated to very sensitive skin. From this brand I have not tried anything until now, but I had heard only good things about their products. I used it for the face, neck and decolletage , although it can be used for the whole body. It absorbs very quickly, has a pleasant smell and leaves the skin soft, without greasy effect. Plus it is travel size format, which fits in any bag 🙂
Dr. Hart spray repellent against mosquitoes and ticks – I was most impressed with this product because it really works and saves me from these annoying little insects, mosquitoes. Those right, until now I have not used such a product but from now on it will be my go to product each summer. It has an acceptable odor and leaves no trace on the skin. It is sprayed on the skin, on clothes or on surfaces on which mosquitoes or ticks are to be removed.
Batiste dry shampoo – dry shampoo is not missing from my house 🙂 The dry shampoo from Batiste is not unknown to me, because my first dry shampoo was this one, using it for a long time but after I stopped using it because with every spray it was leaving a white film in my hair that didn’t go very easily. However, I overcame this and wanted to try again 🙂 and so far it seems to be fine and I take care every time to spray from a distance of 20 cm.
Dr. Organic deo roll on – is an organic / natural deodorant, without aluminum, without sls, with a pleasant pomegranate smell. It has up to 75% organic ingredients and can also be used on sensitive skin. I am not a fan of roll on deodorants because they do not dry out quickly and they do not protect me very well. This deodorant surprised me from this point of view: it dries quickly and the odor persists but the protection against perspiration does not last very long, around 6 hours.
Thank you BuzzStore and Sensitive! Have you tried these products?

2 comentarii la „BuzzStore & Sensiblu- the perfect summer kit”

  1. da, le-am testat și eu și mă bucur că în mare parte avem aceleași opinii despre ele, o să vezi impresiile mele din articolul de pe blog ce o să apară în curând; produsul de care am fost extrem de mulțumită a fost crema pentru protecție solara, am folosit-o atât eu cât și cea mică și ne-a protejat foarte bine; același minus îi găsesc și eu șamponului uscat de la Batiste dar trec peste pentru celelalte calități: te pup

    Răspunde

Lasă un comentariu